Volkswagen și Mahindra au semnat un acord de furnizare pentru componente destinate mașinilor electrice. Compania indiană vrea să dezvolte platforma proprie INGLO cu ajutorul platformei MEB de la compania germană.
Șefii companiilor auto Volkswagen și Ford s-au întâlnit și au reconfirmat parteneriatul semnat în urmă cu trei ani de predecesorii lor, deși în ultima perioadă apăruseră zvonuri privind o retragere a Ford, iar unitatea Argo AI a fost închisă.
Skoda și-a prezentat strategia de electrificare pentru următorii ani, punând accent pe decarbonizarea companiei, utilizarea de materiale sustenabile și, în primul rând, lansarea de noi modele electrice.
Salonul IAA, ediția dedicată vehiculelor comerciale, desfășurat în Hanovra, a adus în standul Volkswagen patru noi concepte care arată cât de mare este potențialul modelului ID.Buzz, pe baza căruia au fost construite.
Skoda a dat startul pe liniile de fabricație din Lada Boleslav pentru bateriile destinate tuturor mașinilor dezvoltate pe platforma MEB a grupului Volkswagen, fiind prima astfel de uzină din afara Germaniei a companiei.
Automobilul comercial electric pe care Ford îl va construi la Craiova va fi dezvoltat pe propria platformă, nu pe MEB, de la Volkswagen, pe care va construi SUV-ul electric din Koln, după cum reiese din informațiile confirmate de reprezentanți ai companiei.
Cupra Born, primul automobil electric al mărcii premium desprinsă din SEAT, a fost fotografiat în timpul ultimelor teste efectuate în zona Cercului Arctic, la temperaturi de -30 de grade. Mașina va avea premiera mondială luna viitoare.
Consiliul de supraveghere al Volkswagen AG a aprobat proiectele propuse în baza acordului semnat cu Ford anul trecut. În principal, este vorba despre trei proiecte majore, un pick-up, un vehicul electric și două vehicule comerciale.
Volkswagen își lărgește familia de vehicule electrice, cunoscute după prefixul ID., cu un nou model, ce va avea premiera la Shanghai, China. Acesta se va numi ID.ROOMZZ și va fi lansat pe piață în 2021.
SEAT și-a prezentat propriul automobil electric, într-o acțiune neașteptată. Modelul vine la Geneva sub formă de concept, dar va fi lansat în producție de serie chiar de anul viitor. Numele modelului, El-Born, a fost preluat de la unul dintre cele mai celebre cartiere ale Barcelonei.
Șeful Volkswagen Group va prezenta luna aceasta Consiliului de Supervizori un nou plan de business pentru următorul deceniu, plan care ar urma să cuprindă și varianta colaborării cu alți constructori, între care Ford se află în prim plan. Măsurile ar aduce reduceri considerabile de costuri în materie de cercetare și dezvoltare.
Posibilul proiect de alianță dintre Volkswagen și Ford, care a început deja pe vehicule comerciale, ar putea să facă un nou pas în zona vehiculelor electrice, prin utilizarea în comun de platforme.
Volkswagen a început numărătoarea inversă în procesul de fabricație a noilor sale modele electrice, alături de peste 100 de furnizori de componente.